…de martisor

mami mi-a spus ca de 1 martie, odata cu venirea primaverii si cu inflorirea matisorului, aici in Romania este un obicei foarte frumos de a darui fetelor martisoare. am vazut cum arata aceste obiecte ciudate insa trebuie sa va marturisesc ca mi se par putin kitsch. or avea ele o valoare simbolica si poate ca elefanteii, trifoiul, potcoavele sau hornarii chiar sunt aducatoare de noroc, insa mie nu imi plac si sincer nici nu prea cred eu in superstitii.

ca atare i-am propus ‘lu mami sa facem impreuna niste martisoare pentru a le oferi celor dragi. o misiune nu foarte usoara pentru ca a implicat mult timp, mult mai mult decat am crezut, si iata-ma ca abia astazi, cu destul de mare intarziere pot sa va ofer acest simbol al primaverii. promit insa ca la anul voi incepe mai din timp cu pregatirea si nu voi mai intarzia cu livrarea.

acum sa incepem cu imparteala.

pentru Omi careia vroiam sa-i dau personal martisorul insa nu am putut pentru ca ea este la casa ei in Timisoara unde are grija de Big Brother, Bijoux. oricum o pup dulce si o rog sa ii dea un pusi si lui Bijoux si sa-l smotoceasca putin din partea mea.

pentru Buni Doina, de la Lugoj.

pentru matusa Mihaela, careia o sa-i spun Mita daca imi va permite ;-) ))

pentru Flaviola, tanti aceea foarte foarte simpatica pe care tati o necajeste de fiecare data si ii spune ca are gura mare si vorbeste intr-una. cred ca si tati are putintica dreptate insa ea este o fata de milioane cu sufletul si mai mare decat gura si asta cred ca conteaza pana la urma. oricum mie imi place de ea si abia astept sa o revad ca sa mai susotim noi de-ale nostre despre bebici ;-) ))

pentru prietena mea de suferinta Leea si mamica ei Ioana.

pentru toti cei care au ajutat-o pe mami ca eu sa vin pe lume doamna doctor Lelia Bauer, hebamme Susanne si toate acele femei dragute din “kinderzimmer”, tanti doctor Anca Huditeanu si pentru cei care ma ajuta sa cresc mare si sanatoasa Frau Petra si tanti doctor Ileana Petulea.

pentru rudele din Germania Karla, tanti Hannelore si Kati tante si nasa Leni, pentru tanti Cristina din Grecia, pentru prieteni si cunostintele familiei tanti Nicoleta Iugulescu, Gina Marincu, Carmen Brenda, Iulia Dragoi, Carina Big, Crista Rotariu, Alice Bergler, Gabi Manciu, Emilia Fer, Aditzu Mates, Carmen, Carmina si Carolin Leontescu, Mihaela si Eva Arsene, Raluca Ungureanu, Corina Milosavlevici, Adina Iacobescu, Adriana Daroczi, Monica Petrila, Claudia Dobrescu, Delia Hutanu, Georgie si pentru toti cei care mi-au scris mesaje pe blog Cristina Stefan, Daniela Nedovescu, tanti Dana Vaida, tanti Lotte si Isabela si Melisa Kraus, Claudia si Rianna Binisan, Simona Ispas (Lorint), Ivana Getia si tanti Daniela din Quatar.

pentru cei care imi sunt dragi dar i-am uitat ;-((( pentru ca nobody is perfect si pentru ca sunt deja foarte obosita.

pentru cei care ar dori sa primeasca anul viitor de la mine cate un martisor si imi vor scrie un mesaj in acest sens.

si in final un PUSI mare la tati (pentru ca lui nu pot sa-i dau martisor) care cred ca lucreaza putin cam mult in ultimul timp…

Continue Reading

ba (nu) ie, baie

de ceva vreme mami si cu tati ma tot amagesc ca… ba e ziua in care voi face baie, ba ca nu e, din diverse motive. si desi mami mi-a promis ca voi face baie inainte de intalnirea mea cu primul iubit, si vad ca s-a tinut de cuvant, a devansat putin data. care va sa zica pana la urma si-au facut curaj. au pregatit apa, caldura in baie si dormitorul meu.

deci, dupa 16 zile si ceva de la nastere, mami si cu tati s-au indurat si mi-au zis ca ba(ie) astazi.

si desi am fost foarte nerabdatoare, dupa ce m-au imersat intre 38 de gradulete lucrurile nu mi s-au parut asa de interesante. tati zicea ca Liviu Rebreanu, daca ar fi avut reportofon, nu putea inregistra pentru romanul sau tipete de lupta de la rascoala din 1907  de o calitate mai buna. noroc ca nu avem vecini. eram ca un V12 la 9.300 r/min, cu supapele decalite de atata caldura degajata si un sound de G55 AMG.

cand aveam impresia ca lichidul de racire din propria-mi instalatie avea sa fiarba, m-au scos din ceaiul ala si tusti in prosop, fuga pe hol si trosc pe masa de infasat. in sfarsit simteam ca vine aer curat si pe ulita mea, da’ nu m-am lasat. am mai continuat cu doua strigaturi oltenesti si cateva vorbe de duh invatate, e adevarat telepatic, de la colegii mei de suferinta de la clinica din germa.

de fapt mami s-a inteles cu tati sa-mi dea de mancare dupa baita, da’ eu nu stiam. noroc ca acum sunt imbracata si la sanul lui mami, ca era cat pe ce sa-mi termin repertoriul. ore ce ma faceam atunci?

Continue Reading

home sweet home

in traducere: “somn dulce somn”.

am avut o zi incredibila. desteptarea ca la armata, mic dejun frugal, presarea bagajelor in masina, saraca omi a avut o plasa si pe biju in brate tot drumul, si dai bataie. hopaaaaa, iar m-a luat valul. tati ii da bataie. eu cu sustinerea. stiti voi.

o zi superba. conditii meteo favorabile. soare, vant moderat dinspre ENE, umiditate relativa 47%, Bazias gheata la mal, ce mai… traiasca quattro.

zboara viena, zboara budapesta cu bracinar-ul ei groaznic, zboara si autostrada de langa szeghed si ne trezim pe drumurile nationale. ajungem la vama unde vamesii nici macar nu m-au vazut. sunt o micuta delicata. si dorm mai tot timpul in masina. imediat dupa vama tati a inceput sa laude calitatea impecabila a carosabilului romanesc. realizare de exceptie. mie parca imi era indiferent. am dormit si iar am dormit, pana am ajuns acasa la omi. aici a disparut din masina aproape jumatate de incarcatura, iar biju nu mai putea de nerabdare. s-a zbenguit si a mirosit toate colturile blocului, i-a salutat pe prietenii lui si a urcat sa vada daca e totul in regula la resedinta lui de vacanta. noi am continuat alergarea pana la punctul terminus si pentru ca eram foarte obosita din cauza calatoriei am adormit instantaneu si l-am lasat pe tati sa care totul din masina.

despachetare, reimpachetare, organizare, transport de la masina, transport la masina, despachetare, off. am crezut ca nu se mai termina.

partial noros. asa parea totul in casa cu jumatate din marfa inca nedespachetata.

eu dormeam.

se spune ca ingerii nu pot fi fotografiati. nici macar atunci cand dorm. tati insa e foarte norocos. a reusit.

Continue Reading

juma’ de calatorie

le-am dat desteptarea la orele 5 si 12 minute.

mami ca o buna gospodina mi-a oferit micul dejun. copios si sanatos. tati a organizat operatiunea impachetarea-cu-bolboroseli a patutului meu si in 35 de minutele elvetiene eram in masina.

zapada. zapada. zapada. peste tot numai zapada.

pornim sistemul de navigatie, un diesel cu 4 cilidri in linie, si ii dam bataie… ma rog, tati ii da bataie. eu doar il sustineam moral si ii mai aruncam peste umar cate un sfat practic. ba sa o lase mai moale, ba sa nu mai mearga pe banda a doua. la un moment dat chiar mi-a zis ca el crede ca o sa fiu o soacra exemplara. buuuuun. ce era interesant? cu cat se facea mai multa lumina cu atat incepea sa ninga mai tare. va spun sincer ca nu am mai vazut atat zapada decat in Ice Age – The Meltdown. daca va puteti inchipui ca indicatoare nu aveau continut. ci doar forma. unele patrate, altele rotunzi. erau pur si simplu ilizibile. atata zapada ca am auzit la stiri la radio ca nemtii se pregatesc sa decreteze stare de necesitate. zicea tati ceva ca i-a luat iarna pe nepregatite.

am ajuns in cele din urma la consulatul romaniei de la Munchen. toata lumea a mers la toaleta, buni, tati, mami, ba chiar si biju. de emotie cred ca si eu am negociat un scutec. da’ n-am spus la nimeni. parea ca toate merg a unse. am fost invitati sa depunem actele peste rand. eu cred ca doamnei de la ghiseu ii era drag de mine. frumos din partea ei. dar din pacate s-a dovedit ca vaselina era de proasta calitate si a mai si inghetat pana la urma, pentru ca jumatate din componenta lubrifianta “s-a furat”. ce vreau sa zic este ca a venit un domn care a inceput sa ne certe ca am completat actele cu doua puncte pe i-ul din Anais, si a zis ca asa ceva este ilegal in romanaia. am crezut ca tati glumeste, da’ la trimis pe nenea asta in curtea consulatului sa ne aduca un miel daca tot vrea sa ma mai boteze el odata. depunem (legal romaneste, adica cu un singur punct pe i) actele pentru certificatul de nastere si ne mutam la cel de al doilea ghiseu pentru titlul de calatorie. alte formulare, aceleasi fete standard. da actele antameaza ora de ridicare (13:00) si valea la Karla.

aici l-am cunoscut pe Dominik, verisorul meu de grad 3 care e cu ceva mai mare decat mine. din cate apreciez eu ne despart vreo 50 cm. ne-am socializat putin si tati a plecat sa ridice actele de la consulat. desi a intrebat in mod expres daca e nevoie sa mai merg si eu cu mami, raspunsul fiind negativ, cand tati a ajuns acolo i-au zis ca trebuia sa fie si mami cu el. nu stiu ce le-o fi zis tati din folclorul nostru national, da’ s-a intors cu actele. a trebuit sa mai astepte insa venirea viceconsulului care plecase la o intalnire. asa ca ora 13:00 (nemtesc stabilita) s-a facut 14:00. bine ca nu s-au molipsit de la nemti cu punctalitatea ca ar fi avut mari probleme la intoarcerea acasa. zicea tati ceva de mitici cand a ajuns, dar eu nu stiu ce inseamna asta.

l-am pupat pe Dominik si am plecat la tanti Kati unde am pranzit cu totii. pana si Biju s-a simtit bine in vizita asta. din pacate am fost pe graba si am plecat mai repede decat am ajuns. Norbert si Hannelore s-au suparat putin pe mami si tati ca nu au mai apucat sa treaca strada sa-i salute. aveam drum lung inainte. si ce drum.

zapada. zapada. zapada. peste tot numai zapada.

i-a luat iarna pe nepregatite si pe nemti. aceeasi autostrada cu un amestec de flescaiala si zapada, masini mergand incet si pluguri de zapada ce nu mai faceau fata. trecem in austria unde vremea incepe sa fie mai prietenoasa. nu mai ninge dar se lasa seara. tragem la un popas si mancam. mai putin Biju si cu mine, iar dupa 100 km intram in St. Pollten capitala landului Niederösterreich unde dupa vreo patru incercari esuate de a ne caza, gasim in sfarsit un loc in care se vorbeste romaneste. cel putin la receptie. o domnita gentila ne cazeaza pe loc. conditii de doua margarete si alea cam ofilite, dar curatenie. iar la oboseala noastra nu mai conteaza. mami mi-a pus barbetica si mi-a servit cina. inchid un ochi… si incet si pe al doilea.

Continue Reading

impachetarea

astazi am facut o vizita fulger la doctor pentru ca mami si cu tati au crezut ca am ceva probleme cu digestia. stiti voi… chestia aia din scutece care trebuia sa fie ca mustarul, ei bine nu era ca mustarul. era putin mai verde.

programare. conserva. somn de 10 minute (ce-mi mai place in masina). si… dupa o asteptare de 5 minute in cabinet, acelasi doctor zambitor, care ma verifica pe burtica. verdictul este o posibila “mica infectie”. o nimica toata pentru mine. planul de evacuare poate continua conform scenariului stabilit. mi-a prescris un lactobacil (cica e ceva care se poate gasi si in iaurt) din care am reusit sa iau doar o jumatate de portie, pentru ca la urmatorul scutec totul era conform planului.

Fr. Petra a venit in ultima vizita si i-a zis lui mami ca e posibil ca “infectia” mea sa fi fost din cauza ceaiului pe care l-a baut. am reusit sa-i facem o poza dupa ce a discutat cu mami o groaza de detalii. am trecut si testul asta asa ca am primit viza de expeditie.

tati a transportat totul la masina. o masina cu un portbagaj de 565 de litri (masurati dupa standardele europene cu paralelipipede de dimensiuni 200 x 100 x 50 mm) si o cutie de transport pe plafonul masinii de… surpriza… 650 de litri (masurati dupa aceleasi standarde). cand totul a fost burdusit in masina nu mai era loc in portbagaje decat de o portie de pireu de cartofi. e adevarat ca una mare, dar tati a fost obligat sa-l roage pe proprietarul casei in care am locuit sa-l ajute sa inchida box-ul.

la sfarsitul operatiunii ne-am luat ramas bun si mami le-a facut o poza lui tati impreuna cu proprietarul. sper sa-l mai pot revedea. e un tip super.

acuma va las cu bine, pentru ca merg la culcare. maine incepe o noua aventura. reimportul.

Continue Reading

sedinta foto

ultimul obiectiv inainte de plecare. pozele pentru actele de reimport.

m-am spalat pe fata, m-am aranjat, m-am pieptanat, ei bine aici am exagerat putin, mi-am pus mutrisoarele standard si dai bataie. am dat tot ce a fost mai bun in mine. am fost atenta, dezamagita, furioasa, fericita, neastamparata, cuminte, am fost cate putin din fiecare.

tati a ales cele mai bune poze pe care am vrut sa le trimitem la studioul foto pentru printare, dar cand sa faca vant la e-mail… surpriza!

i-a internetu’ de unde nu-i. pune mana si da telefoane pe la furnizor, vorbeste cu proprietarul care zice ca si telefonul lui bazaie, inchina ode eterului, nimic nu merge. na-i ce-i face. nu e net si gata.

ca atare am hotarat sa va trimit voua pozele sa va bucurati de ele.

eu voi merge maine sa fac altele direct la fata locului.

Continue Reading

buricu’ pamantului

pierdut una bucata buric in data de 14 februarie, de ziua indragostitilor. declar nul.

asa mi-am inceput eu ziua de astazi.

am facut pariu cu tati ca eu scap mai repede de buric decat reuseste el sa faca o poza la pasarelele din curte. si desi am castigat detasat, tati s-a ambitionat si a facut nu una, ci doua poze, pe care am gasit de cuviinta sa vi le trimit.

carevasazica dupa 8 zile de viata am in cont “tinerete fara batranete si viata fara de moarte”… editia adaugita si revizuita 2009, doua jucarii de la Chicco, o ciunga si doua Timisoareana, toate castigate cinstit la pariu cu tati.

nu inteleg insa un lucru. de ce tuturor copiilor li se spune ca barza este cea care se ocupa de livrarea copiilor? pentru mine, mami si cu tati au planuit un “termin”, asa cum ii spune in germania, cu Susanne. alias moasa. daca stau sa ma gandesc bine, ea a fost prima persoana pe care am cunoscut-o.

conserva. masina/somn de voie. clinica… si revederea cu Susanne. ce mai artificii, ce mai lacrimi si la mami si la Susanne, ce mai imbratisari, pupaturi, ce mai… foarte lacrimogen totul. noi i-am facut cadou o cutie de ciocolata, asa cum se obisnuieste pe aici daca esti groaznic de multumit, iar mami nu avrut sa plece fara cateva fotografii.

in cateva poze se vede si barza, care cred ca a avut cateva zile grele, pentru ca pare destul de obosita.

sa fie totusi adevarat cu livrarea? hmmm… trebuie sa ma mai gandesc.

Continue Reading