agale prin tinutul morilor de apa…

inceputa cam cu stangul peste dreptul aceasta mini vacanta la munte s-a demonstrat a fi in final un adevarat spectacol de culoare si sunet.

la 48 km de Baile Herculane si doar 12 kilometri de Bozovici, in mijlocul muntilor se afla comuna Eftimie Murgu (cunoscuta dupa vechea denumire ca Rudaria) de pe Valea Almajului.

aici, pe râul Rudarica, se mai pastreaza 22 de mori pe apa. in trecut, existau aproximativ 40 de mori, însa multe au fost luate de apa in urma inundatiilor. in prezent au mai ramas doar 22, de care oamenii au mare grija si au construit chiar si canale pe care e redirectionata apa catre rotile morilor pentru a le pastra functionale.

spectacolul cascadelor îmbinat cu zgomotul rotilor de moara este fascinant. e greu sa descrii în cuvinte rusticul acestor locuri. este ca si cum am fi facut o calatorie in trecut. locuri de o frumusete magica in care se pastreaza aproape nealterate aceste vestigii ale trecutului ne taie complet rasuflarea.

o luam la pas, pe un drum foarte contemporan (care din punctul nostru de vedere cam face nota discordanta cu tot ceea ce este in jur), in cautarea “comorilor” trecutului. dupa cativa metri zarim primul monument “Indaratnica dintre Rauri”. o constructie pe picioroange de lemn in genul locuintelor lacustre, sub care putem observa un complicat mecanism din metal si roata care odiniora punea intreg sistem in miscare. acum insa aceasta moara nu mai functioneaza. pe partea cealalta a raului o alta moara, de data aceasta, “Indaratnica de la Perete”, pastra aceeasi tacere launtrica ca si cea dintai. ne-am continuat drumul agale, pe poteci inguste prin padure, cand deodata un zgomot ciudat ne face atenti. este vorba despre “Moara Pățoanea”, o moara functionala de data aceasta. aici tati ne-a facut o introducere complicata intr-ale fizicii din care noi am inteles doar MĂMĂLIGĂ! dar pentru a fi ceva mai concreta intreaga polologie am intrat in interiorul morii (oarescum prin efractie, gasind cheia magica intr-un loc secret printre zabrele) pentru a vedea exact cum se zdrobesc boabele de porumb sub presiunea pietrei de moara, rezutand apoi faina de malai. vazut, gustat, placut. de aici drumul nostru a continuat printre casele localnicilor catre un podet de lemn care ne-a trecut raul si apoi am ajuns cam de unde am plecat, la impecabilul drum de asfalt. de aici, bine organizati si in rand unul in spatele celuilalt, precum ostasii sovietici, am luat-o din nou la pas. pe lungul drum serpuit, in directia soarelui, ni s-au mai ivit in cale inca sapte mori de apa aproape identicele cu cele vazute deja. o oarecare rutina plana asupra noastra cand am hotarat sa facem cale intoarsa catre masina pentru a nu ne prinde noaptea in padure si a nu da frau liber imaginatiei bogate care ar putea da nastere la noi legende.

cum ziceam, morile sunt ale localnicilor, însa au fost introduse si în patrimoniul national si se afla sub atenta supraveghere a Muzeului „Astra” din Sibiu, care a ajutat si la restaurari.

in concuzie, noua ne-a placut tare, tare mult.

a fost o experienta frumoasa pe care am dorit sa o dam mai departe tuturor celor care se ratacesc cateodata aici pe paginile acestui jurnal…

You may also like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>